O M E N # 16-17 - E D I T O R I A L

Întrebări şi năravuri

După cum ştiţi, AROPA a înfiinţat pe Internet un forum de discuţii pe teme de psihanaliză. Forumul este adresat începătorilor şi chiar se numeşte aşa: "pagina începătorului". Ne-am aştepta la discuţii aprinse pe diverse aspecte ale psihanalizei şi mai ales la zeci de întrebări.

Lucrurile nu stau deloc aşa. În ciuda eforturilor moderatorului de a deschide subiecte interesante reacţia forumiştilor este aproape nulă. Nimeni nu se oboseşte să treacă din postura de cititor pasiv în aceea de participant activ. Nici măcar oferta de premii sau concursul de eseuri organizat recent nu au produs vreo schimbare semnificativă.

Atunci cînd eşti începător te izbeşti de multe neajunsuri: cu ce începi, cum începi şi altele la fel. Ai nevoie de sfat, de îndrumare. Noi am oferit cursul online de psihanaliză, gratis, pentru a face primul pas. Şi am specificat că acest curs este interactiv: adică, pui întrebări şi primeşti răspunsuri. Însă, în toată istoria acestui curs nu s-au pus mai mult de 5-6 întrebări…

Ce vreau să zic este că cititorii noştri, fie online, fie offline, nu au o prezenţă activă, şi aceasta nu pentru că sînt la început de drum. Cauza este neputinţa de a depăşi poziţia de receptor pasiv al informaţiilor de pe site-urile Internet sau din cărţi, cursuri etc. "Receptorul pasiv" este asemeni sugarului care trăieşte la nivel vegetativ primind de-a gata hrana de care are nevoie de la mamă. El nu are nimic de făcut decît să sugă!

Poziţia pasivă este şi narcisică totodată. Dar acest narcisism primar, manifestat la vîrsta adolescenţei, ar trebuie să ne îngrijoreze deoarece seamănă mai degrabă cu o repliere într-un univers propriu. Această izolare înăuntru te împiedică să stabileşti contacte cu semenii şi, în plus, datorită componentei paranoice duce la exaltarea fără temei a eului propriu. În această exaltare paranoică nu e loc de întrebare. Nu mai e nimic de întrebat deoarece întrebarea este o mişcare înspre afară, spre celălalt.

Nu-mi fac iluzii: narcisismul primar este susţinut activ şi de formele noastre de învăţămînt (ar fi trebuit să spun: năravurile noastre din învăţămînt). Măria sa profesorul şi insignifiantul student trec unul pe lîngă celălalt fără să se întîlnească vreodată. Cum ar mai putea exista întrebări?

Jean Chiriac