|
Nevoia de psihanalizăÎ n ianuarie 1991, cînd am publicat primul număr al revistei OMEN, nu știam o mulțime de lucruri. Nu știam ce înseamnă să scrii o revistă de psihanaliză, și mai ales sa o tipărești. Știam în schimb
ceva ce m-a susținut pînă la capăt în încercarea mea temerară. Știam că avem mare nevoie de psihanaliză. Explicația este simplă. Dacă cred în utilitatea psihanalizei terapeutice, mai cred că terapia de acest gen este mai puțin
medicala, cît mai ales sapiențială. În fond, atunci cînd ne confruntăm cu inconștientul psihic, așa cum o facem în psihanaliză, căpătăm o viziune complet nouă asupra personalității noastre, asupra omului privit ca un Tot. Această
viziune este capabilă să ne deschidă porțile spre cunoașterea de natură spirituală, care nu include numai o asumare a dimensiunii orizontale, etico-morale a vieții umane. Or, adevărata înțelepciune nu poate decurge decît dintr-o
reevaluare a ideii de Totalitate aplicată la viața individului. Știu că această concepție de "totalitate aplicată" poate ridica multe semne de întrebare din rîndurile celor care identifică viața omului cu fenomenologia
conștiinței. În lipsa acestei viziuni, în schimb, viața noastră a sărăcit în ceea ce avea ea mai dinamic, mai tulburător abisal. Ea a eșuat într-o goană nesățioasă după un "ceva" neclar,cantonat întotdeauna între reperele
conduitei morale și cele ale materialismului visceral, contaminat de libertinism și cinism. "Nevoia de psihanaliză" compensează acestă lacună. Pentru că psihanaliza restituie omului viu o imagine adecvată a autenticei
sale condiții. O imagine a "omului unificat", eliberat din ghearele disocierii psihice... |
|