O M E N #1 / 1998 - E D I T O R I A L

Nevoia de psihanaliză

În ianuarie 1991, cînd am publicat primul număr al revistei OMEN, nu ştiam o mulţime de lucruri. Nu ştiam ce înseamnă să scrii o revistă de psihanaliză, şi mai ales sa o tipăreşti.  Ştiam în schimb ceva ce m-a susţinut pînă la capăt în încercarea mea temerară. Ştiam că avem mare nevoie de psihanaliză.
Explicaţia este simplă. Dacă cred în utilitatea psihanalizei terapeutice, mai cred că terapia de acest gen este mai puţin medicala, cît mai ales sapienţială. În fond, atunci cînd ne confruntăm cu inconştientul psihic, aşa cum o facem în psihanaliză, căpătăm o viziune complet nouă asupra personalităţii noastre, asupra omului privit ca un Tot. Această viziune este capabilă să ne deschidă porţile spre cunoaşterea de natură spirituală, care nu include numai o asumare a dimensiunii orizontale, etico-morale a vieţii umane. Or, adevărata înţelepciune nu poate decurge decît dintr-o reevaluare a ideii de Totalitate aplicată la viaţa individului.

Ştiu că această concepţie de "totalitate aplicată" poate ridica multe semne de întrebare din rîndurile celor care identifică viaţa omului cu fenomenologia conştiinţei. În lipsa acestei viziuni, în schimb, viaţa noastră a sărăcit în ceea ce avea ea mai dinamic, mai tulburător abisal. Ea a eşuat într-o goană nesăţioasă după un "ceva" neclar,cantonat întotdeauna între reperele conduitei morale şi cele ale materialismului visceral, contaminat de libertinism şi cinism.
"Nevoia de psihanaliză" compensează acestă lacună. Pentru că psihanaliza restituie omului viu o imagine adecvată a autenticei sale condiţii. O imagine a "omului unificat", eliberat din ghearele disocierii psihice...