Despre negativitatea altora
şi de ce avem nevoie de ea

Citesc într-un mesaj primit prin email că şi polonezii au probleme cu autostrăzile. Mesajul bănuiesc că ar trebui să mă consoleze: "uite dom'le că şi la ăia!" Îmi amintesc de această veşnică temă reluată la infinit: şi la ăia este crimă, corupţie, droguri, injustiţie etc. De fiecare dată "ăia" fiind de obicei americanii, pentru că ei reprezintă simbolul societăţii evoluate.

Pe foarte mulţi români acest tip de informaţii îi ajută să asimileze fără hapuri dezordinile din ţară. "Dacă se întîmplă şi la ăia, păi atunci ce să te mire că la noi..." Adică, totul e în regulă. În fond, de ce am fi noi mai bravi!

Problema este, oare, de ce nu avem aceeaşi abordare atunci cînd citim despre "ăia" că au lucruri sau fac lucruri pe care noi nu le avem sau nu le facem. De pildă că "ei" au un nivel de viaţă incomparabil. O producţie de bunuri incomparabilă sau asistenţă socială incomparabilă. Şcoli, disciplină etc. De e nu suntem la fel de interesaţi şi în pozitivitate, ca să zic aşa? De ce nu vrem să acceptăm deschis că "americanii" sunt şi altfel decît criminali, hoţi, drogaţi etc.? Răspunsul e simplu dacă revenim la prima instanţă, cea cu negativitatea.

Factorul comparaţiei statistice este important pentru noi atunci cînd avem de-a face cu corupţia, cinismul politic şi altele la fel - pe care le botezăm negative - în societatea noastră. Este foarte important pentru noi să ştim că această negativitate nu este numai la noi. Că ea este prezentă chiar şi în ţările etalon ale societăţii dezvoltate. De ce? Deoarece negativitatea produce jenă şi o stare de disconfort sau nelinişte, de anxietate. Fiecare avem un supraeu care deţine totalitatea valorilor de cum ar trebui şi interdicţii de cum nu trebuie. Atunci cînd se încalcă acest supraeu sentimentele sunt amestecate şi în final avem acea nelinişte care nu anunţă ceva bun.

Nu acelaşi lucru se întîmplă cu comparaţia pe planul pozitivităţii - să-i spunem. Dacă admitem că "americanii" au ceva care caracterizează societatea avansată nu resimţim jenă, sau nelinişte, ci pur şi simplu un sentiment de inferioritate. Ori complexul de inferioritate poate fi contracarat cu argumente ca destin nefast, tancurile ruseşti, voia lui Dumnezeu etc., altfel spus, factori exteriori eului, de care eul nu este răspunzător. Ori dacă eul nostru nu e implicat, nu mai apare jena, ci, în cel mai bun caz, protestul.*

Pe scurt, iată de ce trebuie să batem monedă pe negativitatea de la alţii, în timp ce nu e nevoie să ne preocupe pozitivitatea altora. În primul caz trebuie să luptăm cu anxietatea, lucru anevoios şi cu final imprevizibil - în al doilea, nu avem de făcut niciun efort pentru că, evident, nu avem nicio contribuţie.

__
*Protestul ia chipul ideologiei care vrea ca poporul român să fie în ansamblu bun şi genial dar exploatat de forţe malefice politice sau oculte. Totdeauna răul este plasat undeva în istoria trecută şi oricum în afară.