Psihanaliza > Editorial

 Despre ziua națională și ambivalența afectivă

După terminarea paradei militare de la 1 decembrie președintele Băsescu a luat decizia să se îndrepte spre masele de oameni care asistaseră la ceremonie. El a fost primit cu huiduieli și invective - am reținut  chiar un "trădătorule" strigat pe un ton arțăgos. Să ne mire această întîmplare, să ne indigneze?

Nu trebuie să ne mire. Un președinte nu are numai partizani, prieteni, admiratori, fani etc. În mod explicabil el are și dușmani, critici, detractori etc. Și asta cu atît mai mult cu cît el nu se arată rezervat în munca sa, ci se implică cu sugestii, convingeri și autoritarism politic, sau chiar provoacă conștient reacții acide.

Trebuie să ne indigneze întîmplarea de mai sus? Nicidecum. Un președinte nu are prestigiul și morga unui rege, sacralitatea monarhului. În democrație, sacralitatea  dispare și este înlocuită de reputație. Această reputație poate fi bună sau rea. Ea poate inspira admirație sau dispreț. Pe de altă arte, ceremonia însăși, chiar dacă are o valoare socială specială - ziua României „Este pur și simplu un  eveniment istoric care, chiar dacă a avut ecouri socio-economice, culturale etc. asupra României și populației ei, nu este un eveniment din seria celor sacre, în care se amestecă personaje sau instanțe mitice, din timpuri imemoriale, protoistorice. Prin urmare nu vedem de ce ar trebui să ne indigneze purtarea unor semeni are au ținut să-și arate dezacordul în mod zgomotos, ca la fotbal - la fel, o ceremonie sau spectacol public fără sacralitate!

Și totuși trebuie să ne mire comentariile din studioul TV al sociologului care crede că oamenii aceia trebuiau să respecte cu sfințenie etica ceremoniei și să nu-l atace pe președinte. De asemenea, comentariul prezentatoarei care era de părere, în aceeași notă, că avem de-a face cu un fenomen gregar, deși nu se confirmă această ipoteză pentru că nu toată lumea a răspuns la fel instigației agresive a gregarității - unii au dat mîna cu președintele, vizibil mișcați!

Dacă nu e vorba de gregaritate sau de cumințenie (respect pentru ceremonialul public), ce să fie?

Propun să abordăm faptele din alt unghi. Este clar că orice adult cu simț critic poate avea față de președinte - și în special în contextul schițat aici - o atitudine critică. Dar această atitudine firească este umbrită la unii dintre noi de altceva: o admirație nedeclarată și fără limite față de persoana președintelui.

Ambivalența emoțională care merge de la ostilitate, la admirație fără limite, este parte din complexul Oedip și marchează deopotrivă copiii de ambele sexe. Fiul dorește să-și înlocuiască tatăl eliminîndu-l fizic, pentru a dispune singur de mamă. El își inhibă însă sentimentele ostile de teama castrării (vezi complexul de castrare) și parțial pentru că își adoră tatăl pe care îl admiră. Mai tîrziu ambivalența revine în contextul social dictat de prezența unui președinte, al instituției etc. - al unor factori impersonali care au însă o mare influență emoțională. Sentimentele de admirație, de astă dată față de președinte, sunt întunecate de ostilitatea critică. Dar critica cedează, este refulată, pentru a lăsa loc iubirii fără limite.

Ce se întîmplă cu sentimentele ostile? Ele nu pier - așa cum ne-a demonstrat-o psihanaliza de atîtea ori - ci se transpun în alt context. Ele sunt proiectate asupra celor care își arată deschis dezacordul față de președinte. Aceia devin criticabili, pentru că nu sunt disciplinați, că nu au conștiință civică sau sunt pur și simplu gregari. Este simptomatic faptul că pentru sociolog, ca și pentru prezentatoarea TV de altfel, protestatarii sunt numiți "aceia", "ei", adică grupuri sociale care s-au alienat și cu care nu ne identificăm! Automat deducem că observatorii din studioul TV sunt cuminți, disciplinați și, astfel, la adăpost de frica de a fi penalizați cumva. (1)

În mod normal educație și exercițiul democrației ar trebui să ne împiedice să amestecăm sentimentele arhaice față de părinți în relațiile noastre de adulți cu funcționari ai statului, politicieni sau tehnocrați, cu instituțiile. Din nefericire nu se întîmplă așa. Explicația e simplă și nu mai trebuie să o dăm aici: nu există democrație reală la noi. Dar acesta e un alt subiect.

Note:
1. În final ar putea primi o recompensă - unii numesc această atitudine oportunism.

--
Articol de Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa